Anunț privind înregistrarea construcțiilor neautorizate
Primaria orașului Căinari aduce la cunoștință tuturor locuitorilor privind posibilitatea înregistrării construcțiilor neautorizate și neînregistrate în Registrul Bunurilor Imobile la Oficiul Cadastral în conformitate cu prevederile legale pînă la finele anulului 2025.
Acest proces este adresat proprietarilor caselor individuale și anexelor gospodărești ale acestora, executate după anul 1996, în lipsa sau cu încălcarea autorizației de construire sau a documentației de proiect.
Pentru înregistrarea construcțiilor neautorizate e necesar următoarele:
- Solicitarea executării lucrărilor cadastrale : proprietarul construcției va solicita I.P. Cadastrul Bunurilor Imobile sau întreprinderilor private executarea lucrărilor cadastrale la nivel de construcție (măsurări la nivel de perimetru).
- Întocmirea documentației cadastrale: În urma efectuării lucrărilor cadastrale, proprietarul autentifică notarial declaratia pe propria răspundere.
- Acordul Vecinilor(la necesitate): În cazul nerespectării distanței de la hotarele terenurilor adiacente se prezintă acordul vecinilor autentificat notarial.
- Eliberarea certificatului de edificare a construcției: proprietarul construcției sau reprezentantul prin procură a acestuia solicită printr-o cerere în formă liberă de la Autoritatea Publică Locală (primărie) eliberarea Certificatului privind edificarea constructiei, anexînd la cerere lucrarea cadastrală, declaratia pe propria răspundere și acordul vecinilor la necesitate.
- Depunerea documentației: Lucrarea cadastrală împreună cu declaratia, acordul vecinilor(după caz) și certificatul privind edificarea construcției se depun de către proprietar la P. Cadastrul Bunurilor Imobile spre înregistrarea construcțiilor în Registrul Bunurilor Imobile .