Istoric
Denumirea actualului orășel Căinari se pierde în negura vremii. În 1525 aici trăiau numai moldoveni, iar pe la sfârșitul secolului XVI vin masiv tătarii, care i-au schimbat denumirea. I-au zis Căinarii în limba lor asta înseamnă – clocotire, fierbere, aici se adună tătărimea pe timp de război (există așa denumire în Turcia). Academicianul Ștefan Ciobanu afirmă această localitate se gășește pe hărțile și documentele cele mai vechi pînă în sec. al XV-lea. Despre denumirea – Căinari există mai multe versii.
- Căinari mirarea turcilor căror li s-au furat
- Căinari – în limba turcă – fierbere.
- Căinari loc izolat
- vechea legendă ne spune că ( … Cică în timpul luptelor poporului moldovenesc împotriva hoardelor turcești pe aici prin Văile Botnei, spre apus oastea moldovenească condusă de hatmanii, Șendrea și Gangur fiind tradată de un lacom boier a suferit o grea înfrîngere, noroc de hatmanul Gangur care retrăgîndu-se pe Valea Botnei spre apus a reușit să-și păstreze Șendrea care se retrăgea pe Valea rîului Voroceeia (rîul care desparte actualul oraș Cainari în două părți) spre pădurile Zloților, a fost înconjurat și nimicit cu toată oastea. Turcii crezînd că s-au isprăvit cu înfrîngerea armatei s-au înapoiat spre Turcia.
- Mare Căinare – vaiete, părere de rău au fost pe aceste pămînturi peste cîteva zile, camarazii din oastea lui Gangur – om venit încoace pentru jocțiune (pentru a se uni, cu armata lui Șendrea, peste tot morți, groază sînge, cum și li se cade creștinilor ce au îngropat camarazii căzuți pentru cinstea și independența Patriei, iar acestei văi i-au zis – Valea suspinului și a Căinarii). De atunci cică această localitate poartă denumirea de Valea Căinarii, iar orașul ce a apărut în 1525 a căpătat denumirea orașul Căinari. Sat mejieș cu satul Gangura întemeiat de hatmanul Gangur, conform hrisovului semnat de înșăși Ștefan cel Mare 1503. Băștinașii au rămas să trăiască în sat chiar și în anii cei mai grei, tătarii nu i-au alungat, nu i-au deportat, nu i-au exterminat. După plecarea lor în Crimeea rămîne o biserică creștină ortodoxă frumoasă în centrul satului în numele Marilor Sfinți Voievozi – Arhanghelul Gavril și Mihail, iar în jur -205 gospodării țărănești, înregistrate în 1803 la recesămîntul făcut de Alexandru Maruza. La biserică făceau slujba 6 preoți și fusese construită – 1778, pe locul mai vechi. Bătrînul preot din s. Căinari scrie în 1814 „Am fost în casă la mitropolitul – 4 ani, și la Școala de la Soroca – 5 ani, după cum și atestatul îmi mărturisește…”
- Deci, și pe timpul tătarilor fusese biserică în sat, cu o școală parohială – bisericească, după absolvirea căreea un copil ajunge să învețe încă 5 ani la Seminarul de la Iași, fiind acolo și slujbaș în casa mitropolitană – 4 ani. În anul 1878 preotul Andrei Vlasă din Căinari scrie și publică într-o revistă la Chișinău istoria satului natal. Astfel aflăm că aici în anul 1820 se nasc 51 copii, dar mor numai 20 de persoane și mici și mari, în 1831 se nasc 46, mor 62, în 1840 se nasc – 83, mor – 34, în 1851 se nasc – 35, mor – 33, în 1860 se nasc – 40, mor – 20, în 1869 se nasc – 41, mor – 18, în 1873 se nasc – 44, mor – 72. Se creează impresia că satul Căinari pe timpul tătarilor și imediat după plecarea lor, era mult mai mare și avea o gospodărie mai înfloritoare decît în sec.XIX.
