Activitate extrașcolară „Moldova mea aleasă, îmbrăcată în straie de mireasă”
Vineri, 27 ianuarie 2023, în Centrul de Meșteșugărit artistic tradițional „Zestrea Neamului” s-a desfășurat activitatea extrașcolară „Moldova mea aleasă, îmbrăcată în straie de mireasă” împreună cu elevii clasei a IV, învățătoare Doamna Dina Falenciuc de la Liceul Teoretic „A. Mateevici”.
Copiii frumoși, îmbrăcați în costume tradiționale, au prezentat un adevărat spectacol cu recital de poezii, cântece populare și jocuri din folclorul copiilor. Au admirat cu interes exponatele colectate de la localnici dar și din alte localități.
Am discutat despre portul popular, mai mult despre cămașa bărbătească, varietatea cămășii femeiești, cămașa cu altiță și semnele cusute.
Copiii au făcut cunoștință cu atelierele ce se petrec în cadrul Centrului și care sunt o oportunitate de a-și petrece timpul liber și pentru a deprinde un meșteșug.
Aducem sincere mulțumiri elevilor, Doamnei diriginte și părinților. La noi întâlniri!









