Eye Tonuri de gri
Invert Mode Culori inversate
Link Linkuri subliniate
Keypad Navigare prin tastatură
Triangle Cursor negru
Triangle Cursor alb
Remove Circle Text mic
Add Circle Text mare
Refresh Resetare
Close Inchide

ANUNȚ pentru ocuparea funcției de Administrator al Întreprinderii Municipale „Servcom Căinari”

În temeiul Legii nr.246/2017 cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală, precum și Hotărârii Guvernului nr.484/2019 pentru aprobarea unor acte normative privind punerea în aplicare a Legii nr.246/2017 cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală, se anunță inițierea concursului pentru ocuparea funcției, pe o perioadă determinată, de administrator al Î.M. “Servcom Căinari”.

Concursul se va desfășura în conformitate cu Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcției vacante de administrator la Întreprinderea Municipală  “Servcom Căinari”, aprobat prin decizia consiliului orăşenesc Căinari nr.1/24 din 19.05.2020.

Termenul de depunere a documentelor pentru participare la concurs:

Termenul limită de depunere a documentelor pentru participarea la concurs este 11.02.2022, ora 16:00.

Locul depunerii documentelor:

Documentele de participare la concurs pentru ocuparea funcției de administrator al Î.M. “Servcom Căinari”, vor fi depuse la secretarul comisiei de concurs , în incinta primăriei, biroul 3.

Dosarul poate fi depus în intervalul orelor 08:00 -17:00, în zilele de luni – vineri, cu excepția zilelor de sărbătoare (nelucrătoare).

Cerințe față de candidați:

Candidatul la postul de Administrator va întruni următoarele cerințe:

a) cunoaște limba română;

b) deține studii superioare;

c) a activat în funcții de conducere cel puțin 3 ani;

d) nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;

e) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție;

f) nu este condamnată, prin hotărâre definitivă și irevocabilă a instanței de judecată, pentru infracțiuni de corupție, care cade sub incompatibilitățile și restricțiile prevăzute la art.16-21 din Legea nr.133/2016 privind declararea averii şi a intereselor personale. 

Lista documentelor necesare pentru participare la concurs:

  1. scrisoarea de motivare și viziunea privind eficientizarea activității economico-financiare a Întreprinderii;
  2. curriculum vitae (CV);
  3. copia buletinului de identitate;
  4. copia diplomei de studii;
  5. cazierul judiciar sau declaraţie pe proprie răspundere;
  6. copiile certificatelor care atestă absolvirea cursurilor de perfecționare/specialitate.

 

BIBLIOGRAFIE :

Constituția Republicii Moldova;

Codul Civil al Republicii Moldova nr. 1107/2002;

Codul Fiscal al Republicii Moldova nr. 1163/1997;

Codul muncii al Republicii Moldova nr. 154/2003;

Codul administrativ al Republicii Moldova nr. 116/2018;

Legea nr. 121/2007 privind administrarea și deetatizarea proprietății publice;

Legea nr. 246/2017 cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală;

Legea nr. 845/1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi;

Legea nr.131/2015 privind achizițiile publice;

Legea nr.303/2013 privind serviciul public de alimentare cu apă şi canalizare;

Hotărârea Guvernului nr.743/2002 cu privire la salarizarea angajaților din unitățile cu autonomie financiară;

Hotărârea Guvernului nr.110/2011 cu privire la unele aspecte ce țin de repartizarea profitului net anual al întreprinderilor de stat și al societăților pe acțiuni cu cotă de participare a statului;

Hotărârea Guvernului nr. 500/1998 despre aprobarea Regulamentului privind casarea bunurilor uzate, raportate la mijloacele fixe.

Hotărârea Guvernului nr. 483/2008 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de dare în locațiune a activelor neutilizate;

Hotărârea Guvernului nr. 480/2008 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de determinare și comercializare a activelor neutilizate ale întreprinderilor;

Hotărârea Consiliului de Administrare  al ANRE nr.355/2019 ;

Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 60 din 29.05.2012 cu privire la aprobarea Regulamentului privind inventarierea. 

Notă:

Copiile documentelor prezentate în dosarul de concurs se certifică de către candidat, pe propria răspundere, sau se prezintă împreună cu documentele originale pentru a verifica veridicitatea lor.