Istoria localităţii

Denumirea actualului  orășel  Căinari  se  pierde  în negura  vremii.  În  1525  aici  trăiau  numai  moldoveni, iar  pe  la sfîrțitul  secolului XVI  vin masiv  tătarii, care  i-au  schimbat  denumirea. I-au zis Căinarii în  limba lor  asta  înseamnă – clocotire, fierbere, aici se adună tătărimea  pe timp de război. (există așa denumire  în  turcia). Academicianul  Ștefan  Ciobanu  afirmă  această  localitate  se  gășește  pe  hărțile și documentele cele  mai  vechi pînă în sec. al XV-lea. Despre  denumirea – Căinari  există mai multe  versii.

  1. Căinari mirarea  turcilor căror  li s-au  furat
  2. Căinari – în limba turcă- fierbere.
  3. Căinari loc izolat

  • vechea legendă ne spune că ( … Cică în timpul  luptelor  poporului moldovenesc  împotriva  hoardelor  turcești pe aici prin Văile Botnei, spre  apus oastea moldovenească condusă de hatmanii, Șendrea și Gangur  fiind  tradată de un lacom boier a suferit o grea înfrînjere, noroc de  hatmanul  Gangur care retrăgîndu-se pe Valea  Botnei  spre apus a reușit să-și  păstreze Șendrea  care se  retrăgea pe Valea rîului Voroceeia (rîul care desparte  actualul oraș Cainari în două părți) spre pădurile  Zloților, a fost înconjurat și nimicit cu toată oastea. Turcii  crezînd că s-au  isprăvit cu înfrînjerea armatei s-au înapoiat  spre  Turcia.
  • Mare Căinare – vaiete, părere de rău au fost  pe aceste pămînturi peste cîteva zile, camarazii din oastea lui Gangur – om venit  încoace pentru jocțiune (pentru a se uni, cu armata lui  Șendrea, peste tot morți, groază sînge, cum și li se cade creștinilor ce au îngropat camarazii căzuți pentru cinstea și independența Patriei, iar acestei văi i-au zis – Valea suspinului și a Căinarii). De atunci cică această localitate poartă denumirea de  Valea Căinarii, iar orașul ce a apărut în 1525 a căpătat denumirea orașul Căinari. Sat  mejieș cu  satul Gangura întemiat de hatmanul Gangur, conform hrisovului semnat de înșăși Ștefan cel Mare 1503. Băștinașii au rămas să trăiască în sat chiar și în anii cei mai grei, tătarii nu i-au  alungat, nu i-au deportat, nu  i-au exterminat. După plecarea lor în Crimeia rămîne o biserică creștină ortodoxă frumoasă în centrul satului în numele Marilor Sfinți Voievozi – Arhanghelul Gavril și Mihail, iar în jur -205 gospodării țărănești, înregistrate în 1803 la rescesămîntul  făcut de Alexandru Maruza. La biserică  făceau slujba 6 preoți și fusese construită – 1778, pe locul mai vechi. Bătrînul preot din s. Căinari scrie în 1814 ,,Am fost  în casă  la mitropolitul – 4 ani, și la  Școala de la Soroca – 5 ani, după cum și atestatul  îmi mărturisește…,,
  • Deci, și pe timpul tătarilor fusese biserică în sat, cu o școală parohială – bisericească, după absolvirea căriea un copil ajunge să învețe încă 5 ani la  Seminarul de la Iași, fiind acolo și slujbaș în casa mitropolitană – 4 ani. În anul 1878 preotul Andrei Vlasă din Căinari scrie și publică într-o revistă la Chișinău istoria satului natal. Astfel aflăm că aici în anul 1820 se nasc 51 copii, dar mor numai 20 de persoane și mici și mari, în 1831 se nasc 46, mor 62, în 1840 se nasc- 83., mor- 34., în 1851 se nasc-35., mor- 33., în 1860 se nasc- 40, mor-20., în 1869 se nasc- 41, mor – 18 ., în 1873 se nasc-44, mor- 72. Se creează impresia că satul Căinari pe timpul tătarilor și imediat după plecarea lor, era mult mai mare și avea o gospodărie mai  înfloritoare decît în sec.XIX.